
EXPOZIȚIE — ”PREZENȚĂ DE SPIRIT” (NAGY LAJOS)
„Fotografierea a devenit la început un hobby al meu în anul 1961, când am învăţat partea tehnică, adică modalităţi de a procesa fotografiile şi tot ce ţine de munca de laborator. Fiind pasionat de artele vizuale, am studiat artele plastice şi arta fotografică, stilurile fotografice, compoziţie. Am început să particip la concursuri naţionale şi internaţionale de fotografie începând cu anii ’80, iar în prezent am peste 20.000 de acceptări şi peste 2.000 de premii la saloanele naţionale şi internaţionale de artă fotografică”, spune artistul fotograf.
Pentru meritele sale internaționale, Federația Internațională de Artă Fotografică a răsplătit activitatea reputatului artist fotograf Nagy Lajos cu cea mai mare distincție EFIAP/d3, iar Photographic Society of America cu titlul de Maestru PSA. Din lucrările sale au fost organizate peste 100 de expoziţii personale de artă fotografică în România, Ungaria, Italia şi alte ţări din Europa. În anul 2000 a publicat şi primul său album fotografic intitulat „Impressions”, iar în anul 2017 albumul „Curbura Carpatilor”.
Evenimentul se va desfășura cu respectarea reglementărilor sanitare actuale.